LEGENDA ŞAHULUI (Povestea bobului de grâu) - autor Mariana Dobrin

“Legenda vine din vechime, din Persia îndepărtată,
Începe ca orice poveste, cum ştiţi şi voi -“a fost odată”
Un rege tânăr şi bogat, victorios în bătălii,
Înconjurat de înţelepţi cu bărbi şi plete colilii.
Vestitul rege, într-o zi, porni călare prin regat.
Era fălos, nevoie mare, de rodul câmpului bogat.
De-odată  regele se-opreşte în dreptul unui chiparos,
Sub care se strânsese roată un grup destul de numeros.
Toţi oamenii stăteau în cerc şi ascultau cu luare-aminte
Un venerabil înţelept, ce le vorbea ca un părinte.
Bătrânul Înţelept explică simbolul pieselor de joc,
Pe tabla şahului le-aşează şi în mijloc îşi face loc.
Aici e-ntregul Univers şi omul e în centrul său,
Înţelepciunea îl ajută s-aleagă binele de rău.
Măritul rege, curios, trimite-ndată-un slujitor
Să afle cine e bătrânul, ce spune-acest povestitor?
I s-a adus la cunoştinţă că omul e Învăţător,
Iar tinerii îi sunt discipoli şi-n el îşi află ajutor.
Cunoaşte Universul tot şi tainele ce-l guvernează,
Cu har e binecuvântat, de-aceea tinerii-l urmează.
Azi le vorbeşte despre şah, un joc cu legi din Univers,
E lupta dintre rău şi bine ce  le arată-al vieţii mers.
Fălosul rege dă poruncă să fie-adus în faţa sa
Acel Învăţător şi-ndată cu îngâmfare-i ordona:
-De e adevărat că eşti Învăţătorul cu renume,
Ca rege îţi ordon: mă-nvaţă ce legi ascunde-această lume?
Pământul, Raiul … Universul, cum aş putea să le-nţeleg?
Cum pot să mă feresc de rele? Cum pot doar binele s-aleg?
Fă totul scurt şi explicit, că mă grăbesc bătrâne, foarte,
Am treburi multe la palat, aş vrea, de poţi, să-mi dai o carte!
Atunci bătrânu-nvăţător s-a aplecat şi, cu respect,
A ridicat un bob de grâu şi mâna i-o întinde drept.
Apoi, cu multă demnitate, în faţa regelui se-nchină:
“-Aici se află Universul şi toată Forţa lui Divină.
Această carte ţi-o ofer şi poţi să o citeşti în voie
De câte ori doreşti răspuns,sau, Majestate, ai nevoie.
Pământul, Raiul cu lumină şi Binele cu-a' sale legi
Le descifrezi cu uşurinţă de ai răbdare să-nţelegi.”
Vestitul rege fu uimit, luă în glumă-acea povaţă
Şi cu dispreţ aruncă bobul Învăţătorului în faţă.
-Eu am venit cu mult respect, crezând că eşti un învăţat,
Eşti un ţăran cam necioplit, eu altceva am căutat.
Semeţul rege urcă-n şa, strunindu-şi calul roşcovan,
Plecă-n galop gândind la faptul că îşi pierduse timpu-n van.
Bătrânu-ngenunche încet, luă micuţul bob de grâu,
Îl mângâie cu palma-i aspră şi-l puse în chimir, la brâu.
- Acest bob nu-l voi arunca, îl voi păstra, că într-o zi
Semeţul rege o să vină la mine când va-mbătrâni.
Micuţul bob o să îi fie profesor cu adevărat,
Când împăratul va-nţelege că eu am fost cu gând curat.
Trecut-au ani şi multe zile, creştea în faimă-nvăţătorul,
Discipoli mulţi îl căutau, cerându-i sfatul şi-ajutorul.
La fel şi regele sporea  în faimă şi în bogăţie
Cu fiecare alianţă, cu fiecare bătălie.
Trăia în lux şi abundenţă, nimic pe lume nu-i lipsea,
Cu toate-acestea, nopţi de-a rândul, măritul rege se gândea…
Dorea să afle până unde mărirea lui putea să fie
Şi cât de mare va ajunge  întreaga lui împărăţie.
Dorea să ştie câte zile Preabunul Dumnezeu îi lasă,
Victorii-n lupte-o să mai aibă? mereu o viaţă fastuoasă?
Voinţa Domnului aş vrea s-o înţeleg, s-o descifrez,
De ce am dus această viaţă? Ce este bine să păstrez?
Atâtea nopţi neliniştite îl supărau pe împărat,
Zadarnic încerca să uite, de-odat’-un gând l-a fulgerat
Şi-a amintit că-n tinereţe un Înţelept a întâlnit
Şi n-a uitat că-n ziua-aceea el, regele, a fost grăbit.
Din şaua calului cel zvelt l-a insultat zeflemitor,
N-a descifrat acele vorbe, deşi aveau un tâlc al lor.
N-a luat în seamă sfatul lui şi i-a vorbit cu îngâmfare,
Povaţa i-a dispreţuit, dorea să-i ceară azi iertare.
Cu multă grijă împăratul porni să scrie o scrisoare,
Cuvintele erau alese, modeste şi cuceritoare.
“Mărite-nvăţător, umil, azi vin din nou în faţa ta,
Fii bun şi iartă-mi ignoranţa,  eram prea tânăr, nu uita!
Acum ştiu că a fost prostesc, eu insistam răspuns să-mi dai
La întrebări majore, grave: Ce-i Universul? Cum e-n Rai?
Învăţătorule, mă iartă şi scuzele mi le primeşte,
Mă onorează cu prezenţa, la mine în palat pofteşte!
Doresc, Mărite-nvăţător să iau lumină de la tine,
Mă-nclin în faţa faimei tale, eşti Înţeleptul pentru mine!
De îndrăznesc să cer prea mult, Mărite Înţelept, mă iartă!
Poţi un discipol să-mi trimiţi învăţătura să-mi împartă.”
Luă o piatră preţioasă şi cu scrisoarea împreună,
Le-mpachetă-ntr-o pânză fină, gândind că e o cale bună
Ca să repare-o faptă rea de care-acum se ruşinează,
Chiar dacă-i om bătrân şi rege azi toate-acestea nu contează.
Chemă un slujitor şi-i  spuse ce misie să-ndeplinească,
Să fie cu luare-aminte şi mai ales să se grăbească.
În scurtă vreme slujitorul la curte, iată, a ajuns,
N-a zăbovit prea mult pe cale, la rege a adus răspuns.
Mesajul către împărat a fost în felul următor:
“Alteţa Ta, eşti bun cu mine, iar eu, umilul slujitor,
Sunt prea bătrân, nu pot pleca departe, la împărăţie,
Iubesc prea mult grădina mea, iar perla-i  o minunăţie!
Mă iartă că n-am s-o primesc, eşti mult prea binevoitor,
Pe loc ţi-o voi înapoia, nu vreau sa fii risipitor.
Dar pânza, da, o voi păstra, aceasta-mi e de ajutor,
Voi proteja plăntuţe iarna, când frigul e nimicitor.”
Luă, cu grijă, din chimir micuţul bob de grâu pe care
Îl înveli cu-o frunză verde şi-l mângâie cu-nfrigurare:
“Măria Ta, nu-ţi voi trimite discipolul în locul meu,
Alteţă, eşti un mare nobil şi-acum, când spui că-ţi este greu
Profesorul ţi-l voi trimite, el m-a-nvăţat tot ce ştiu eu.
Micuţul bob mi-a fost maestrul, în el e viaţă şi belşug,
Rodeşte înmiit, Alteţă, de-l pui în brazda de  sub plug.
Şi pentru ascuţirea minţii, te-nvăţ, Alteţă negreşit,
Magia jocului de şah, atrăgător, desăvârşit!”